Arhiva categoriei: Știri

Târnăvioara vă invită la Târgul Meşteşugarilor

La sfârșitul săptămânii viitoare, în zilele de 10 și 11 octombrie 2015, Asociația pentru Înfrumusetarea Orașului Sibiu (AIOS), Muzeul ASTRA, Primăria Copșa Mică și comunitatea din Târnăvioara vă invită la ”Târgul meșteșugarilor”. Întregul program îl puteţi consulta la adresa: www.tarnavioara.ro/evenimente

Meşteşuguri tradiţionale, dansuri şi muzică populară

Evenimentul organizat în cadrul proiectului “Centrul cultural al diversității europene” cuprinde un târg tradițional, ce se va întinde pe durata a două zile, cu tot ceea ce presupune acesta: demonstrații meșteșugărești reunind în jur de 30 de meșteri tradiționali invitaţi din întreaga regiune, expoziții, degustări culinare precum și concerte de muzică populară și dans tradițional cu invitați din toată țara.

La eveniment vor participa peste 120 de artiști, onorând concerte de muzică populară și dans tradițional. Parte a evenimentelor artistice va fi parada locuitorilor din satele învecinate Târnăvioarei ce va avea loc dumincă de la ora 13:00. Aceştia vor îmbrăca costume populare specifice şi vor prezenta cântece și joc popular.

Scoala de Vara de fotografie - Tarnavioara_foto Gabriela Cuzepan

Brunch-ul „Flavours and Sounds of Transylvania” ajunge la Târnăvioara

Degustările culinare din ziua de sâmbătă, 10 octombrie, se vor face sub termenul între timp deja consacrat în lumea occidentală, așa-numitul “brunch”, care combină produse culinare specifice unui mic dejun cu cele ale unui prânz, realizat sub umbrela brandului “Flavours and Sounds of Transylvania” (inițiativă a Reky Travel & Events). Toate specialitățile sunt realizate în satul Târnăvioara din produse crescute aici, rezultate ale atelierului de bucătărie românească organizat pe toată durata săptămânii în cadrul proiectului Centrul Cultural al Diversităţii Europene. La brunch se poate participa doar pe bază de înscriere prealabilă la adresa de email contact@mytransylvania.ro sau la telefon 0747.032.619.

Expoziţii şi program pentru copii

În ambele zile, toţi vizitatorii vor fi încurajaţi să deguste produsele realizate la Târnăvioara, prin amenajarea în piaţeta centrală a satului a unui spaţiu gastronomic.

Expozițiile vor prezenta rezultatele tuturor atelierelor meșteșugărești realizate pe plan local precum și ale școlilor de vară organizate în cursul anului prin intermediul proiectului de la Târnăvioara. Expoziţiile vor fi amenajate în locuri publice din sat şi în clădirea Centrului Cultural al Diversităţii Europene, Târnăvioara nr. 73.

Cei mici vor beneficia de un program interactiv special conceput pentru ei. Acesta se va axa de această dată pe politica de protejare a mediului în jurul noțiunii de “safe environment”.

Targul Mestesugarilor de la Tarnavioara_mic

Detalii despre proiect

Prin programul pe care îl implementează în anul 2015, beneficiind de sprijinul financiar obținut printr-un grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și-a propus să creeze, alături de partenerii implicați în proiect, o structură locală – Centrul Cultural al Diversității Europene – menită să sprijine locuitorii din Târnăvioara în identificarea unor soluţii reale şi sustenabile de diversificare a veniturilor, punând accent pe conștientizarea diversității culturale și a unității identității zonei.

Clădirea în care s-au pus bazele funcționării Centrului Cultural al Diversitătii Europene este o casă din Târnăvioara menită să unească trăsături și caracteristici multiculturale europene. Pe viitor, aceasta va fi un simbol al potențialului comunității de a se cunoaște pe sine. În mod simbolic, clădirea este amplasată în centrul localității, în apropierea celor mai importante instituții.

Întregul program îl puteţi consulta la adresa: www.tarnavioara.ro/evenimente

Rezultatele atelierului tradițional de prelucrarea a lemnului

În perioada 20-26 aprilie 2015 a avut loc la Târnăvioara primul atelier tradiţional din cadrul proiectului Centrul Cultural al Diversităţii Europene. Cinci porți de lemn au fost reconstruite sau reabilitate.

atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (3)

Atelierul de prelucrare a lemnului, organizat în satul Târnăvioara, în cadrul Proiectului Centrul Cultural al Diversității Europene, s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute. În cadrul atelierului au fost reabilitate trei porți, alte două au fost reconstituite de la zero, plecând de la imagini și resturi ale porților vechi. În cadrul atelierului au fost reabilitate, de asemenea, elementele de lemn de la ferestrele celor cinci imobile.

20 de localnici din Târnăvioara și Copșa Mică, împărțiți în cinci echipe, au participat la atelierul ce a cuprins mai multe tehnici de cioplire și dălţuire în lemn a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele ușilor și ferestrelor, porțile mari, intrările în grajduri, unele dintre ele ornamentate cu motive scoase în relief.

”În această primă etapă a proiectului ne-am propus restaurarea a cinci porți. Cu echipe de localnici de aici și din Copșa Mică s-au format cinci echipe pentru recondiționare și chiar confecționarea a două porți, replici după unele distruse.”

atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (6)

Oamenii au un nivel minim de cunoștințe de tâmplărie, dulgherie și feronerie, ei își confecționează toate elementele porții după care le montează, porţile devenind astfel funcționale. Mai avem lucrări de integrare cromatică a lemnului în așa fel încât porțile să fie exact la fel cum au fost înainte, pe vremuri. Vârsta medie a participanților e de 30 de ani. Cei mai în vârstă cunosc aceste elemente, în general, doar la restaurare mai trebuie să învețe”, a spus responsabilul acestui atelier, Ion Tolomei, șef de secție în cadrul Complezului Muzeal Național ASTRA.

”Vroiam să învățăm și noi ceva. Cu ce învățăm aici, în viitor ne gândim să reabilităm și alte porți. Foarte multe sunt de renovat. Nimic nu e ușor dar cu problemele care sunt, trebuie să facem orice ca să ne întreţinem familia. Orice calificare e bine venită”, a declarat Nicolae Tăpălagă din Copșa Mică.

atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (7) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (8) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (9) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (10) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (11) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (12) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (13) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (14) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (15) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (16) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (17) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (1) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (2) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (4) atelier tamplarie_tarnavioara_Silvana Armat (5)